La mai bine de un deceniu de la introducerea KERS-ului in Formula 1, dupa ce curse consacrate, precum Le Mans, au aliniat hibride la start, iata ca si WRC-ul va deveni hibrid. Decizia FIA de a ingloba hibridele in WRC, vine cu un plan in doua etape: 2022-2024, o perioada de test pentru producatori, si o noua perioada, cu mai multe libertati din punct de vedere tehnic, din 2025.

Sursa foto: wrc.com



M-Sport, Toyota si Hyundai si-au declarat deja suportul pentru intreaga perioada, si implicit, introducerea de vehicule hibride in competitie.


Cei de la M-Sport au transmis cateva zile mai tarziu ca rezultatele testelor au fost multumitoare pentru noul Fiesta hibrid. Si spunem noul, pentru ca masina este complet noua. Cu exceptia motorului cu combustie, a suferit modificari ale suspensiei, geometriei, sistemului electronic, dupa cum a declarat directorul M-Sport.

Sursa foto: m-sport.co-uk


Ca intotdeauna, exista doua tabere


Decizia nu bucura, insa, pe toata lumea. Incepand din 2025, se planuieste introducerea unui nivel superior de hibridizare, ce va permite folosirea energiei regenerate in competitie. Motivatia data este aceea de „a permite masinilor sa parcurga doar cu motorul electric etapele din orase si sa le ofere extra-putere pe probele speciale”.


Este vorba despre Hybrid boost, ce ofera masinilor 100bhp in plus. FIA nu a anuntat niste reglementari clare referitoare la folosirea Hybrid boost, desi au aparut sugestii referitoare la zone destinate „vitezei” in construirea probelor.


Intr-un interviu, Neuville reclama lipsa cadrului oferit de FIA pentru boost, si indica o proba din Raliul Finlandei in care nu ar fi putut folosi boost-ul.


Teemu Suninen, in schimb, a sustinut ca sunt anumite portiuni in Finlanda unde ar putea folosi puterea suplimentara, insa in alte raliuri sunt portiuni in care accelerarea completa este conditionata de folosirea treptelor superioare.
Finlandezul a subliniat doua avantaje ale introducerii hibridelor: reducerea costurilor, ce poate aduce mai multi producatori in campionat, precum si potentialul apropierii masinilor de Rally2 de cele de specificatie WRC. Acesta a declarat ca ar fi interesant ca masinile de competitie sa aiba acest buton.


Concluzie

Deja nu mai e un secret ca viitorul e electric. Campionatul mondial de Rallycross va deveni complet electric, cu un an inaintea introducerii hibridelor in WRC. In contextul dat, evolutia era iminenta. Singura intrebare: De ce abia acum?

Surse articol:
WRC.com – WRC manufacturers confirm 3 year hybrid agreement
WRC.com – M-Sport Ford happy with opening hybrid-era test
Dirtfish.com – Neuville: “No way I can use” WRC 2022 hybrid boost on all stages
Autosport.com – Hybrid WRC cars for 2022 announced by the FIA, control tyre returns
Powerelectronics.com – Smart Cars Can Employ Energy-Harvesting Techniques
Carthrottle.com – Hybrid World Rally Cars Are On The Way

Sursa foto coperta: toyotagazooracing.com