An nou, sezon de WRC nou! Calendarul WRC 2020 prezintă schimbări notabile faţă de ediţia anterioară. În plus, plecarea Citroen din WRC impune schimbări majore în echipele rămase şi prezintă noi oportunităţi.
Din totalul de 14 raliuri parcurse sezonul trecut, 3 au fost mutate în Kenya, Noua Zeelanda şi Japonia. Astfel, Campionatul nu se va mai opri în Spania, Corsica şi Australia.
În plus, a fost acceptată cererea organizatorilor de a suspenda Raliul Chile. Cum Chile se puncta inclusiv în Junior WRC, locul acestei etape va fi luat de Wales Rally GB.
Sezonul 2020 se încheie cu aproape o săptămână mai târziu decât în 2019, etapa niponă marcând finele campionatului.
Raliul Safari
După 18 ani de absenţă, etapa kenyană revine în calendarul WRC, în perioada 16-19 iunie. Bazat în Nairobi, raliul se anunţă ca una dintre cele mai dificile provocări ale acestui sezon.

Mulţumim, E-WRC Results
Maşinile
Anul acesta vom avea doar 3 constructori, după decizia Citroen de a închide echipa de uzină, francezii urmând a se concentra pe electrificarea maşinilor, îndepărtând astfel direcţia WRC de planul lor de branding.
Toyota vor începe sezonul cu un upgrade tehnic, care vizează atât scăderea greutăţii cât şi mărirea performanţelor Yaris-ului WRC. Prezentarea noului model, care respectă schema de culori folosită în anii trecuţi, a avut loc în prima zi a Salonului Auto de la Tokyo.
Şi M-Sport vin cu noutăţi în 2020: Fiesta WRC va avea un alt design, semnat de Phil Dixon.
Oamenii
Schimbările din 2019 au efecte în acest sezon. Astfel, Latvala nu va lua startul la Monte Carlo, ci şi-a confirmat prezenţa doar pentru următoarele două evenimente din calendar. Va concura cu un Yaris propriu.
Pentru prima oară după 15 ani, titlul de campion nu este deţinut de un francez. Întrebat despre noul sezon, în care va fi coleg de echipă cu Neuville, Tannak s-a declarat încrezător şi pregătit. Hyundai pare şi anul acesta favorita pentru a câştiga titlul la constructori.
Sezonul s-ar putea dovedi vital pentru Neuville, în cazul în care nu reuşeşte nici anul acesta să câştige titlul, la piloţi.
Concurenţa va veni în primul rând de la Ogier, mutat într-o maşină noua şi o echipă cu moral foarte ridicat. Deloc întâmplător, francezul pleacă favorit.

Mulţumim, WRC
După victoria obţinută anul trecut în WRC 2 Pro cu Skoda, la doar 19 ani, Kalle Rovanpera va concura pentru prima dată ca pilot de uzină în WRC pentru Toyota Gazoo Racing.
Campionul de la WRC 2, Pierre-Loius Loubet va lipsi de la etapa inaugurală a acestui sezon. Până în acest moment nu se ştie cu ce maşina va concura în 2020, deşi speculaţiile l-au legat în egală măsură de M-Sport şi de Hyundai.
Lappi, Tanak, Ogier sunt doar caţiva dintre piloţii ce vor concura cu maşini noi în 2020. După 86 de starturi cu Fiesta, Elfyn Evans trece la Toyota, marcând o evoluţie profesională importantă.
Concluzie
În 2020 ne uităm la un sezon WRC cu etape noi, cu configuraţii noi ale echipelor şi cu un duel ce ne poate aduce un campion belgian. Nu e rău.
1 thought on “Ce e nou în WRC 2020?”
Comments are closed.